Tag Archives: antreprenoriat

…si 2600 de tineri antreprenori finantati

Uneori exista si vesti bune. Ca urmatoarea:

Incepand din 2009, un antreprenor care intentioneaza sa infiinteze o societate sau care tocmai a infiintat o societate poate obtine asistenta directa de la un antreprenor experimentat dintr-o alta tara, lucrand alaturi de acesta in cursul unei perioade cuprinse intre una si sase luni.

Programul „Erasmus pentru tineri antreprenori” faciliteaza crearea de retele intre antreprenori prin utilizarea cunostintelor si experientei transfrontaliere in cadrul UE.

Statisticile arata ca 93% din noii antreprenori si 86% din antreprenorii gazde care au participat la program declara ca schimbul contribuie la dezvoltarea afacerii lor. 84% din antreprenorii gazde ar fi multumiti sa gazduiasca un alt nou antreprenor. Multe schimburi duc la o cooperare pe termen lung intre cei doi antreprenori, precum si la internationalizarea afacerii lor. De asemenea, programul contribuie nu numai la crearea de noi intreprinderi, ci si la consolidarea si perenizarea acestora.

Programul a fost lansat de Comisia Europeana ca proiect pilot. Intrucat a obtinut rezultate pozitive, Comisia l-a inclus in programul pentru competitivitate si inovare (PCI) si se preconizeaza ca acesta va continua sub egida programului pentru competitivitatea intreprinderilor si a IMM-urilor (COSME).

In ajunul Saptamanii IMM-urilor, care va avea loc intre 15 si 21 octombrie, programul Erasmus pentru tineri antreprenori a ajuns la o etapa importanta: programul a sprijinit peste 2 600 de antreprenori intrucat au fost organizate pana in prezent peste 1 300 de schimburi intre noi antreprenori si antreprenori cu experienta. In cursul unei ceremonii desfasurate pe 11 octombrie la Bruxelles, au fost recompensati antreprenori si puncte de contact locale (organizatiile intermediare) pentru contributiile lor active si de succes la program.

Candidaturile la concurs demonstreaza faptul ca programul s-a bucurat de interes – in special in ultimul an – si ca este benefic in egala masura atat pentru noii antreprenori, cat si pentru antreprenorii gazda si pentru economia UE. Cinci categorii de atribuire diferite au fost utilizate pentru a evalua videoclipul cu cea mai buna poveste de succes, cooperarea cea mai de succes ulterioara unei relatii profesionale, cel mai bun concept de afaceri din partea noilor intreprinzatori, antreprenorul gazda cu cele mai bune rezultate, precum si organizatia intermediara cu cele mai performante rezultate.

Vicepresedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, responsabil pentru intreprinderi si politica industriala, a declarat: „Internationalizarea IMM-urilor UE trebuie imbunatatita, avand in vedere faptul ca destul de putine IMM-uri isi exporta produsele si serviciile in UE sau in afara acesteia. Atat antreprenorii gazda cat si cei noi beneficiaza de programul Erasmus pentru tineri antreprenori prin imbunatatirea accesului lor pe piata si prin identificarea partenerilor potentiali din alte tari UE.”

Printre castigatorii premiilor Erasmus privind spiritul antreprenorial 2012 se numara si romanul Marius Dan Croitoru la categoria cel mai bun concept de afaceri pentru o platforma online pentru studenti si tineri profesionisti.

Sursa: Reprezentanta Comisiei Europene in Romania

sursa foto